Având un birou de lucru curat, ordonat şi spaţios este foarte important pentru ca activitatea noastră să se dezvolte în mod eficient. Astfel, vom obţine o performanță mai bună, o concentrare mai mare şi împreună cu colegii noştri vom face ca „misiunea noastra să fie îndeplinită”, iar superiorii vor fi mulţumiţi.

Pe măsură ce locul de muncă întruneşte aceste caracteristici, vom avea doar de câştigat. Există şi detalii care aparent par neînsemnate, dar de fapt sunt cele care motivează sau nu un angajat să fie cât mai productiv.

Vedeţi mai jos câteva sfaturi de care este bine să ţineţi cont, dacă vreţi să aveţi un loc de muncă în care să fiţi productiv şi să vă simţiţi confortabil, în acelaşi timp.
Evită spațiile foarte deschise în cazul în care vrei să obţii o concentrare maximă

De-a lungul timpului, oamenii au crezut că un oficiu cu multe birouri şi cu un spaţiu foarte deschis este cea mai bună cale de a favoriza comunicarea între muncitori şi de a crea astfel sentimentul de unitate între ei. Cu toate acestea, birourile spaţioase şi deschise au şi unele dezavantaje. De exemplu, lucrând în spaţii foarte deschise, cu mulţi angajaţi, ne distragem de la obligaţiile noastre profesionale şi nivelul de concentrare este mai scăzut.Motivul? Asta se întâmplă pentru că fiind înconjuraţi de mai multe persoane mereu suntem tentaţi să ne deconectăm de la activitatea profesională şi să discutăm cu colegii ceea ce ne preocupă.

Birouri ordonate sau dezordonate – cum e mai bine

Aceasta este o dezbatere eternă. Când eram copii, mamele noastre ne spuneau mereu că este mai bine să avem masa unde ne facem temele în ordine, pentru a ne putea concentra, astfel, mai bine. Aceasta însă nu este o certitudine pentru toată lumea. Există persoane care dimpotrivă, se concentrează mai bine şi dau frâu creativităţii având un birou dezordonat.Astfel, într-un final, ordinea de pe masa de lucru este o chestiune ce ţine de fiecare persoană în parte. Evident că puţină ordine nu strică, dar cum acest termen este atât de relativ, tu eşti cel care decide cât de multă sau puţină ordine ai pe biroul tău.

Spații însorite şi cu vederi spre natură

De multe ori, odată ajunşi în biroul nostru ne simţim de parcă am fi într-o cuşcă. Cum vi se pare însă ideea de a vă amenaja biroul cât mai aproape de fereastră, pentru a scăpa de sentimentul de claustrofobie? Având biroul amenajat mai aproape de fereastră vei obţine o vedere mai bună spre natură și vei scăpa de sentimentul că eşti închis într-un loc mic.Dacă totuşi sunteţi în imposibilitatea de a face acest lucru, atunci aţi putea pune, de asemenea, unele plante și flori în jurul mesei de lucru, pentru a vă crea impresia că sunteţi într-un spațiu mult mai natural și mai deschis.

Birouri cu mai multe linii curbe
De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că spaţiile cu cât mai multe linii curbe (de exemplu mobilierul, biroul în sine) îi fac pe angajaţi mai productivi, decât spaţiile cu linii drepte. De asemenea, spaţiile unde au loc şedinţele este ideal să fie în formă ovală, iar masa de lucru cât mai apropiată de forma rotundă, dând astfel impresia de „un tot întreg”, de unitate.

Personalizează-ţi spațiul de lucru

Persoanele care dau o notă personală mesei de lucru, obțin performanțe mai bune. Motivul? Ei bine, în principiu acest lucru se explică prin faptul că aceste persoane se simt mult mai confortabil într-un spațiu în care se regăsesc elemente ce fac parte din viața lor cotidiană (amintiri, fotografii de familie, suveniruri, etc …).De asemenea, atunci când decorăm un loc unde vom petrece foarte mult timp, avem tendința de a fi foarte atenţi la detaliile şi la lucrurile ce ne sunt nouă pe plac. Astfel, dăm frâu liber creativităţii şi imaginaţiei noastre, iar acest lucru se poate reflecta şi în activităţile pe care le vom desfăşura ulterior la birou.