Când vine vorba de susţinerea unui interviu pentru obţinerea unui job, majoritatea persoanelor gândesc dintr-o perspectivă limitată, iar acest lucru, din pacate, le va limita şi rezultatele pe care le vor obţine, spuns specialiştii în resurse umane. Atunci când se gândesc la interviul de angajare, majoritatea candidaţilor au mintea focalizată în principal pe interviul propriu-zis. „Nu este rău, însă acoperă doar o etapă din cele trei pe care ei le vor descoperi în continuare”, explică specialiştii.
Un studiu prezentat de cei de la Interview Laboratory, realizat pe baza răspunsurilor primite de la peste 2.000 de manageri de resurse umane, a evidenţiat faptul că cel puţin o treime dintre angajatori decid dacă vor oferi sau nu un job în primele 90 de secunde ale interviului.
Hainele, vocea, încrederea în sine şi expresiile folosite
Potrivit cercetării, 55% dintre respondenţi au spus că primele impresii sunt date de modul în care candidaţii se îmbracă la interviu, 38 la sută spun că atrag atenţia în primul rând la calitatea vocii şi încrederea în sine a potenţialilor angajaţi, iar 7% sunt atenţi la cuvintele sau expresiile folosite.
În acelaşi context, peste 70% din manageri au explicat că nu vor ca cei care se prezintă la interviu să poarte haine ce ies în evidenţă, în vreme ce 65% au recunoscut că îmbrăcămintea poate fi factorul decisiv în alegerea lor dintre doi candidaţi similari.
Totodată, în cadrul studiului au fost enumerate şi cele mai dese greşeli nonverbale pe care le fac candidaţii în timpul unui interviu:
67% nu stabilesc contact vizual cu angajatorul;
47% nu au cunoştinţe despre compania la care vor să se angajeze;
38% nu zâmbesc în timpul interviului de angajare;
33% au o ţinută necorespunzătoare;
26% au strângere de mână „prea moale”;
21% se joacă cu părul sau îşi ating faţa;
21% ţin braţele încrucişate la piept;
9% gesticulează prea mult.
Întrebările „capcană” date de angajatori
Pe lângă greşelile nonverbale, în timpul unui interviu de angajare, reprezentanţii companiilor obişnuiesc să folosească întrebări „capcană”. Companiile care fac angajări şi-au format un registru de întrebări preferate, care, de cele mai multe ori, sunt menite să pună în dificultate candidaţii, mai precizează specialiştii în domeniu.
Multe întrebări „capcană” se leagă de motivul părăsirii fostului loc de muncă. Iar prin modul în care potenţialul angajat povesteşte despre plecarea de la fostul job spune multe despre personalitatea, caracterul şi valorile sale.
De asemenea, candidaţii care sunt greu de mulţumit – au pretenţii mari, manifestă inflexibilitate în negociere, sunt critici cu cei din jur sau nu se integrează în echipă, sunt consideraţi angajaţi pe care e bine să îi eviţi, explică specialiştii în resurse umane.
Totodată, unele întrebări „capcană” pot viza autocaracterizarea. Astfel, un candidat care nu admite că are puncte slabe va fi considerat lipsit de onestitate. La fel, este de preferat ca un candidat să admită când are zone de îmbunătăţit şi să ofere exemple care arată că lucrează la aspectul respectiv.
Într-un articol viitor îţi vom spune „sfaturile” de care e bine să ţii cont, dacă vrei să-i cucereşti pe angajatorii, iar tu să te alegi cu jobul la care ai visat.