O tânără a dat în judecată școala de drept „Thomas Jefferson”, unde a studiat, pentru că, susține femeia, nu și-a găsit un loc de muncă pe specialitate, așa cum o asigura conducerea instituției.
Tânăra Anna Alaburda și-a obținut licența în 2008 și a luat examenul de avocatură din prima încercare. Chiar și așa, trei ani mai târziu, după ce nu a putut să-și găsească un job pe o perioadă de timp complet, în domeniul juridic, a dat în judecată școala de drept pentru fraudă.
Femeia afirmă că școala de drept „Thomas Jefferson”, pe care a urmat-o, ar fi falsificat statisticile privind încadrarea în câmpul muncii a tinerilor care au absolvit instituția. De asemenea, tânăra acuză că școala de drept „Thomas Jefferson” a falsificat și presupusele contracte de muncă făcute cu unele firme, pe care le prezenta, și care nu ar fi cerut deținerea unei licențe în avocatură. Ea susține că dacă ar fi știut adevărul despre acele statistici nu s-ar fi înscris la această școală de drept.
Atunci când tânăra s-a înscris la studii, la școala de drept sus menționată, în 2004, o statistică publicată în revista U.S.News and World Report spunea că 80% dintre absolvenți săi, care recent și-au obținut licența și-au găsit un job în timp de nouă luni.
Revista menționată întocmește un clasament al școlilor anual și folosește cifrele de angajare a absolvenților ca punct de referință pentru fiecare școală ce nu face difenrența între joburile ce solicită un doctorat în jurisprudență, afirmă într-un document juridic avocații școlii de drept „Thomas Jefferson”. Totodată, aceștia susțin că școala de drept nu deține controlul asupra formei în care au apărut datele respective in revista menționată mai sus.
Ulterior, judecătorii au stabilit că plângerea femeii este nefondată, specificând că o fostă studentă nu poate acuza instituția în care a studiat că este șomeră. Astfel, judecătorii au respins plângerea Annei Alburda, care acuza școala pentru că ar fi amăgit-o să se înscrie la studii, prezentând statistici false.
„Mă mulțumește faptul că instanța a stabilit că școala de drept nu a falsificat statisticile privind angajarea prezentate în revistă. Decizia instanței validează o dată în plus faptul că ceea ce le spunem tinerilor este adevărat”, menționează decanul Thomas Guernsey.
În același timp, avocații școlii de drept „Thomas Jefferson” susțin că tânăra a admis că a respins o propunere de angajare la un cabinet de avocatură, pentru că salariul era de doar 60.000 de dolari.
Statisticile arată că în ultimii cinci ani au apărut mai multe școli unde se studiază dreptul, făță de facultățile de drept de la universități, dar cazul tinerei este unicul când un absolvent dă în judecată instituția în care a învățat pentru că este șomer.
Specialiștii în resurse umane susțin că doar Transparența de una singură nu face ca piața forței de muncă să fie mai ușor de cucerit de către absolvenții de drept. Deși se întrevăd îmbunătățiri, doar 66% dintre cei care s-au înmatriculat la studii în 2014 și-au găsit un loc de muncă unde se solicită ca studenții să ia examenul de avocatură la colegiu, potrivit National Association for Law Placement. Sursa citată mai menționează că anul trecut s-au înregistrat primele creșteri pe piața forței de muncă în domeniul dreptului, după criza din 2007.
În același timp, mai mult de 10% dintre absolvenții de drept nu au un job, iar salariul inițial porneștr de la 63.000 de dolari, ceea ce este cu mult mai mic față de cifrele de dinainte de recesiune – 72.000 de dolari.