Peste 60 % dintre angajații români fac mișcare după serviciu, iar aproape jumătate practică un hobby în afara orelor de muncă. Acest lucru îl arată un studiu realizat de IRES.

Potrivit datelor, după o zi de muncă, 81%  dintre români se uită la televizor, 63% fac mişcare, 48% practică un hobby, iar 21% dintre români petrec cel puţin o oră  navigând pe Internet,

Pentru responsabilitățile familiale, 48% din respondenți au răspuns că alocă zilnic între 1 şi 3 ore, iar peste un sfert alocă între 4 şi 6 ore.

Totodată, datele arată că jumătate dintre persoanele chestionate estimează că menţin un echilibru între viaţa personală şi viaţa profesională, 14% menţin acest echilibru cu dificultăţi, iar 8% abia reuşesc să le menţină.

Amintim că, potrivit aceluiași studiu, beneficiile dorite de către români sunt: asigurările medicale (88%), primele de sărbători (88%), tichetele de masă (79%) şi tichetele cadou (77%).

Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 1.264 angajați din toată țara.