Angajaţii Comisariatelor pentru Protecţia Consumatorului din șase județe au intrat astăzi în grevă timp de o oră. Aceștia sunt nemulțumiți de nivelul de salarizare.

Potrivit comisarului-şef adjunct din Covasna, Mircea Diacon, salariile angajaţilor sunt foarte mici, în comparație cu angajații din alte instituții care au aceleași atribuții.

Acţiunea de protest a fost inițiată de sindicate.

Reprezentantul sindicatelor Iuliu Dârstaru a declarat că această acțiune are drept scop atragerea atenției asupra nivelului mic de salarizare a funcționarilor.

”Nemulţumirea vine în contextul în care, în aceste zile, se ia în discuţie o eventuală aliniere a salariilor fucnţionarilor publici din cadrul ANPC cu cele ale funcţionarilor din alte instituţii cu atribuţii similare, lucru care a creat de-a lungul timpului o amplă nemuţumire”, a  spus Dîrstaru.
În cazul în care autoritățile nu vor acționa în această direcție, atunci vor fi organizate acțiuni de protest de amploare.