Aproape 170.000 de angajaţidin serviciile IT, asigurările, industria grea, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, sectorul bancar şi serviciile anexe extracţiei au salarii de peste 1.000 de euro pe lună. Asta reprezintă 3,7% din efectivul total al salariaţilor din România.
În același timp, 15% (circa 700.000 de persoane) câştigă între 500 şi 1.000 de euro net pe lună, iar cea mai mare parte a salariaţilor români, adică peste 80% (peste 3,7 milioane de oameni), au venituri nete lunare de sub 500 de euro net pe lună.
„Salariile cresc şi vor continua să crească. În momentul în care salariul minim pe economie va creşte atât de mult încât să poată împinge restul salariilor mai sus, atunci problema creşterii salariului mediu la nivelul de peste 1.000 de euro net pe lună este rezolvată. Dar nu zic că acest lucru este bun, pentru că şi-aşa companiile sunt împovărate de costurile cu salariile şi putem pierde investiţii“, a spus Oana Botolan Datki, SEE managing partner în cadrul companiei cu activităţi în sectorul resurselor umane Consulteam, scrie Ziarul Financiar.
Comenteaza
Autentificarea este necesara pentru a comenta