Rata șomajului va continua să crească în întreaga lume, în acest an, dar și în 2017, potrivit estimărilor Organizației Internaționale a Muncii. În ultimul său raport, Organizația Internațională a Muncii a stabilit că în acest an se vor simți efectele încetinirii economice globale de anul trecut.
Statisticile Organizației Internaționale a Muncii arată că anul 2015 sa încheiat cu 197,1 milioane de persoane fără un loc de muncă, cu 27 de milioane mai mult decât înainte de criza din 2007. Astfel, specialiștii Organizației Internaționale a Muncii prognozează că în acest an 2,3 milioane de lucrători vor devini șomeri, iar numărul persoanelor fără un loc de muncă va ajunge la finalul anului la 199,4 milioane de șomeri.
Rata șomajului, în creștere și în 2017
De asemenea, specialiștii Organizației Internaționale a Muncii consideră că alte 1,1 milioane de persoane din întreaga lume vor rămâne fără un job în anul 2017. „Încetinirea dezvoltării economice a statelor în curs de dezvoltare și scăderea drastică a prețurilor materiilor prime are un efect negativ asupra pieței muncii”, a declarat directorul general al Organizației Internaționale a Muncii, Guy Ryder.
”În ciuda scăderii numărului de șomeri în unele țări ale Uniunii Europene și Statele Unite ale Americii, prea mulți oameni încă nu au locuri de muncă. Este necesar să se ia măsuri urgente pentru a promova oportunități de muncă decente, sau există riscul ca tensiunile sociale să se intensifice”, a adăugat el.
Șomajul în țările în curs de dezvoltare și în economiile avansate
Potrivit raportului, creșterea numărului de solicitanți de locuri de muncă va veni în primul rând din partea țărilor în curs de dezvoltare, în special din America Latină, unele țări din Asia (în special China) și mai multe țări arabe exportatoare de petrol. Această creștere a ratei șomajului în țările în curs de dezvoltare adâncește și mai mult prăpastia dintre aceste state și economiile dezvoltate. În statele cu o economie stabilă, rata șomajului a scăzut în 2015, comparativ cu 2014. (2014 – 7,1% la 2015 – 6,7%).
În raportul Organizației Internaționale a Muncii se mai spune că multe dintre locurile de muncă existente sunt precare – fiind temporare, part-time sau prost plătite. În aceste situații, specialiștii organizației au subliniat cât de important este ”un salariu de trai”, și anume ca o persoană care lucrează și se dedică sută la sută muncii să obțină un salariu care să îi permită acestuia să trăiască decent, împreună cu familia sa.
Potrivit datelor Organizației Internaționale a Muncii, locurile de muncă vulnerabile încă reprezintă mai mult de 46% din total și afecteaza aproximativ 1.500 de milioane de oameni. Nivelul acestui tip de locuri de muncă este deosebit de ridicat în țările în curs de dezvoltare și ajunge să cuprindă între jumătate și două treimi din populație. Asemenea situații se întâlnesc în statele din Asia (74%) și Africa sub-sahariană (70%).
Există, de asemenea, diferențe importante între sexe în ceea ce privește calitatea muncii. Astfel, în anumite țări din Africa sub-sahariană și țările arabe, femeile au cu 25% și 35% un loc de muncă mai vulnerabil, comparativ cu bărbații.
Combaterea muncii informale
În plus, raportul Organizației Internaționale a Muncii arată că joburile informale reprezintă mai mult de 50%, în jumătate din țările în curs de dezvoltare și acest lucru afectează mai mult de 65% din lucrători.
„Lipsa locurilor de muncă decente face ca oamenii să recurgă la locuri de muncă informale, care de obicei sunt caracterizate printr-o productivitate scăzută, salarii mici și nicio protecție socială. Acest lucru trebuie să se schimbe, trebuie să se răspundă de urgență la această provocare globală, pentru aplicarea cu succes a Agendei 2030 ”Dezvoltare Durabilă”, a menționat directorul Departamentului de Investigații a Organizației Internaționale a Muncii, Raymond Torres.
Nivelul șomajului în Europa
În ceea ce privește rata șomajului pe anumite zone ale globului, Organizația Internațională a Muncii se așteaptă ca numărul șomerilor să scadă în Europa la o medie de 9,7% în 2017. În acest ultim raport, organizația a evidențiat o îmbunătățire continuă pe piața forței de muncă, pe parcursul ultimului an, în toată Europa. Specialiștii au menționat că în Grecia, Portugalia și Spania, rata șomajului a scăzut semnificativ față de nivelele cele mai înalte înregistrate anterior. Deși în cazul Greciei și Spaniei, numărul șomerilor este încă destul de ridicat (20%),mai precizează Organizația Internațională a Muncii.
Cu toate acestea, specialiștii Organizației Internaționale a Muncii au precizat că, în afară de Germania și Marea Britanie, țările europene vor continua să înregistreze un număr ridicat de șomeri, față de situația de dinaintea crizei din 2007. În plus, specialiștii susțin că, în majoritatea țărilor din regiune, această îmbunătățire a ratei șomajului a avut loc în detrimentul locurilor de muncă de calitate, în primul rând prin contracte temporare și cu norme de lucru incomplete. S-a indicat, de asemenea, că aproape 10% dintre angajații din regiune câștigă mai puțin de 60% decât salariul mediu.
„Persoanele responsabile pentru luarea deciziilor ar trebui să se concentreze mai mult pe consolidarea politicilor de ocupare a forței de muncă și să combată inegalitățile excesive. Politicile sociale și piața muncii bine formate sunt esențiale pentru a stimula creșterea economică și pentru a face față crizei locurilor de muncă. După aproape opt ani de la debutul crizei globale, există o nevoie urgentă de a consolida acest tip de abordare politică”, a mai subliniat Raymond Torres.
Rata șomajului în Statele Unite ale Americii și America Latină
În America Latină, rata șomajului va crește, potrivit Organizației Internaționale a Muncii. Astfel, dacă în 2015, numărul șomerilor era de 19,9 milioane (6,5%), în 2016 vor fi 21 de milioane de persoane fără un loc de muncă (6,7%), iar în 2017 – 21,2 (6,8%). Printre statele cele mai afectate se numără Brazilia, unde recesiunea a afectat în mod grav, și se vor înregistra 8,4 milioane de șomeri în acest an, comparativ cu 7,7 milioane de persoane fără un job în anul trecut. Însă, specialiștii sunt optimiști și susțin că acest nivel înalt al ratei șomajului se va stabiliza în Brazilia, în 2017, la fel și în Mexic, unde numărul șomerilor va scădea la anul viitor.
Un alt stat afectat de un nivel înalt al șomajului, potrivit Organizației Internaționale a Muncii, va fi Argentina, unde numărul persoanelor fără un job va crește de la 1,3 milioane la 1,4 milioane de șomeri, iar această tendință se va menține și în 2017.
În ceea ce privește Statele Unite ale Americii, specialiștii Organizației Internaționale a Muncii prognozează o scădere a ratei șomajului de la 5% în acest an, la 4,7% în 2017.
Doar 25% dintre muncitorii din toată lumea au un job stabil
În prezent, unul din patru muncitori au un job stabil, potrivit Organizației Internaționale a Muncii, care de asemenea subliniază că aceste modele de muncitori se reduc în economiile avansate și sunt raritate în statele în curs de dezvoltare.
Tot mai mult și mai mult sunt întâlniți muncitori care sunt angajați diferit față de regulile stabilite anterior: persoane angajate prin contract, asigurate, angajate pe durate de timp complet, etc. Aceste schimbări în relațiile de serviciu alimentează nesiguranța la angajare, susține Organizația Internațională a Muncii.
”Este adevărat că în unele cazuri, formele aticipe de angajare pot ajuta persoanele să fie interesate de job și să lucreze, dar dezvoltarea masivă a acestor tendințe generează de asemenea nesiguranță, care afectează mulți muncitori în întreaga lume, în prezent”, a explicat directorul general al Organizației Internaționale a Muncii, Guy Ruder.
În ceea ce privește colectivele de salariați, Organizația Internațională a Muncii subliniază că mai puțin de 40% dintre aceștia au un job de timp complet și permanent, iar tendința este în scădere. În ceea ce privește femeiele, acestea sunt angajate în mare parte pe timp parțial de lucru. ”Asta înseamnă că în toată lumea, cel puțin șase din zece salariați sunt ocupați tot timpul”, se mai spune în raportul organizației.