Administraţia şi sindicatele uzinei „Dacia”, de la Mioveni, România, au ajuns la un acord, după ce au negociat semnarea unui nou contract colectiv de muncă pentru angajaţii uzinei. În urma discuţiilor s-a decis, că pentru rezultatele bune obţinute în anul trecut, angajaţii vor primi o primă de 1.430 lei brut.

 Totodată, în cadrul discuţiilor s-a convenit ca salariile angajaţilor uzinei să fie mărite cu 5%, astfel retribuţia media brută creşte de la 3.000 de lei – la 3.150 lei brut.

„Administraţia Automobile „Dacia” şi Sindicatul Autoturisme „Dacia” au încheiat negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă. Părţile au convenit creşterea cu 150 de lei (5%) a salariului de bază brut la nivel de operatori. În plus, toţi angajaţii vor primi o primă pentru rezultatul anului 2015, în valoare de 1.430 lei brut, acordată în luna mai”, au anunţat reprezentanţii companiei producătoare de autoturisme.

Salarii mai mari de aproape trei ori

În acelaşi timp, constructorul auto menţionează că salariul angajaţilor de la „Dacia” este de aproape trei ori mai mare decât la sfârşitul anului 2007 şi, în 2015, a fost aproape dublu faţă de salariul mediu realizat la nivelul economiei naţionale.

„Alţi muncitori din ţări precum Polonia, Slovacia şi Cehia au salarii medii realizate, la nivelul economiei, similare cu cele ale operatorilor de la „Dacia”. Salariul mediu brut realizat la sfârşitul anului 2015 a fost de 4.700 lei, incluzând salariul de bază, vechime/sporuri, ore suplimentare şi prime. În plus faţă de salariu, angajaţii beneficiază de prime de Paşti, de Crăciun şi de vacanţă (care, în total, reprezintă încă un salariu mediu realizat pe an), masă caldă, bonuri de masă, tichete cadou, transport subvenţionat, asigurare de sănătate, bilete de odihnă şi tratament şi alte ajutoare”, mai notează compania.

Cu noile contracte pe masă, reprezentanţii sindicatelor spun că sunt mulţumiţi şi nu prea. Asta pentru că, spun aceştia, salariile nu vor creşte substanţial, iarnivelul veniturilor salariale totale ar urma să fie aproape la nivelul celor de anul trecut”.

„Chiar dacă avem nemulțumirile noastre, contractul a fost semnat și înregistrat la ITM. Nimeni nu este fericit, dar aceasta este situația pe piața muncii din zonă. Nu cred că piața auto va cere atâtea mașini câte putem să producem noi”, a spus președintele Sindicatului, Ovidiu Cioroianu.

Mai puţină producţie decât anul trecut

Obiectivul grupului Renault în România este a de a păstra competitivitatea industrială, în ceea ce priveşte activitatea de fabricaţie pe platforma de la Mioveni.

Şefii de la „Dacia” anunţau anul trecut cei 14.000  de angajaţi ai uzinei de la Mioveni că producţia va scădea în 2016. În acest fel, uzina „Dacia” de la Mioveni va produce în 2016 cu 9% mai puţine maşini decât anul trecut. Asta în contextul declanşării unui amplu program de automatizare la uzină. Astfel, planul conducerii „Dacia” este ca gradul de automatizare să ajungă de la 5% la 20%, până în 2018, ceea ce va însemna, implicit, mai puțini angajați.

Salariile au crescut şi anul trecut

La începutul anului 2015, salariile muncitorilor şi funcţionarilor de la „Dacia” au crescut cu 150 de lei, iar cele ale personalului TESA cu 100 de lei. Ei au luat şi primă de rezultat, peste 1.400 de lei, plus tichete cadou de sărbători. Salariul mediu brut al unui muncitor este de aproape 4.400 de lei, în condiţiile în care câştigul mediu la nivel naţional abia trece de 2.500 de lei.

Constructorul de automobile „Dacia” este cel mai mare producător român de autoturisme, care a fost înfiinţat în anul 1966, odată cu crearea Uzinei de Autoturisme de la Mioveni. După 2 ani, a fost produsă prima „Dacia 1100” sub licenţă Renault 8. În anul 1999, Renault a achiziţionat 51% din capitalul societăţii în urma procesului de privatizare, iar în prezent deţine 99,43% din capitalul „Dacia”. 

Uzina situată la Mioveni produce și comercializează automobile, piese auto, mașini unelte și instalații pentru industria de automobile. Astfel, peste 90% din producţia Uzinei Vehicule de la Mioveni este exportată în 37 de ţări de pe patru continente. La Mioveni România sunt fabricate modelele Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway, Duster şi Renault Symbol. În aceste condiţii, „Dacia” este una dintre cele mai importante companii din economia românească.