Îţi place jobul tău? Te simţi parte indispensabilă din compania în care lucrezi? Chiar dacă îţi plac activităţile tale de serviciu, vor fi zile în care vei dori să pleci şi să nu priveşti înapoi. Nu există jobul perfect, sau da, există?!

Chiar dacă nu crezi, există ţări în care angajaţii se declară fericiţi la locul de muncă şi sunt mulţumiţi de joburile lor. Cel puțin acest lucru îl relevă sondajulrealizat de către „Universum”, o firmă suedeză specializată în recrutarea de societăți de capital uman.

Ce au fost întrebaţi „angajaţii fericiţi”

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 250.000 de persoane, din 55 de ţări. Angajaţii din aceste ţări au fost întrebaţi dacă sunt mulţumiţi de jobul lor actual. De asemenea, lucrătorii au trebuit să răspundă dacă ar recomanda unor prieteni sau persoanelor din familie să lucreze în compania în care ei muncesc. Totodată, angajaţii au fost întrebaţi cât timp şi-ar dori să rămână şi să muncească în compania în care lucrează în prezent, inclusiv în acelaşi post.

Ţările bogate nu au intrat în TOP

Studiul scoate însă la iveală faptul că cele mai bogate ţări nu oferă şi cele mai fericite condiţii de lucru. Astfel, ţări precum Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie se regăsesc abia pe poziţiile 29, respectiv 30.

Dincolo de diferențele și asemănările dintre națiunile din top zece ţări cu cei mai fericiţi angajaţi, studiul subliniază importanța stabilității muncii și faptul că angajații sunt răsplătiți cu salarii decente și beneficii pe măsura muncii.

România nu face parte din cele 55 de ţări, în care angajaţii au fost chestionaţi în privinţa jobului, dar iată în ce ţări sunt cei mai fericiţi muncitori:

1.    Belgia – Forţa de muncă cea mai fericită din întreaga lume trăieşte în această ţară europeană. Aici angajaţii nu doar sunt fericiţi să muncească, ci de asemenea sunt loiali angajatorilor pentru care muncesc.

2.  Norvegia – Datorită faptului că 75% din populaţia activă a ţării din punct de vedere economic are un serviciu remunerat, Norvegia este un loc excelent pentru a lucra. Însăşi, Organizaţia pentru Cooperare Economică și Dezvoltare consideră că este a patra țară cu cea mai bună calitate a vieții. Asta pentru că locuitorii acestei ţări realizează un echilibru perfect între viața personală și cea profesională.

3.  Costa Rica – Singura națiune din America Latină care a intrat în clasament este Costa Rica. Potrivit sondajului, atracțiile turistice ale acestei țăridin America Centrală asigură crearea constantă de locuri de muncă. Aceste locuri de munca oamenii le descriu ca fiind „frumoase și stabile”.

4.  Danemarca – Această țară europeană are nu doar cea mai scăzută rată a șomajului, dar deţine şi cele mai bune politici publice prin care să încurajeze crearea de locuri de muncă și angajarea de noi absolvenți în întreprinderi mici și mijlocii. Desigur, faptul că salariul minim este de 2.000 de euro influențează, de asemenea, că lucrătorii să fie fericiți.

5.    Africa de Sud – Aceasta este singura ţară de pe continentul african care a intrat în clasament şi potrivit studiului angajaţii se declară fericiţi la locul de muncă şi loiali faţă de actualul job.

6.    Austria – Nici angajaţii austrieci nu au motive să se plângă. Nivelul mai scazut al securităţii locurilor de muncă este compesant în Austria prin salarii mai mari.

7.    Elveţia – Această ţară se află în mod constant printre primele state când vine vorba despre satisfacţia profesională. Acest lucru se datorează atmosferei de la locul de muncă şi existenţei oportunităţilor de avansare în carieră.

8.    Grecia – Chiar dacă Grecia trece şi a trecut printr-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, majoritatea angajaţilor greci care au participat la acest sondaj au spus că sunt, aparent, fericiţi la serviciu. Cei care au un loc de muncă spun că sunt foarte multumiţi şi recunoscători angajatorilor lor şi nu dispun, cel mai probabil, de multe alte opţiuni pe piaţa muncii. Aşa explică autorii studiului.

9.    Cehia – În Cehia, creşterea securităţii locului de muncă a compensat nemulţumirile angajaţilor legate de salarii şi astfel angajaţii se declară fericiţi şi loiali locului de muncă actual.

10. Federaţia Rusă – Din cauza sancţiunilor aplicate de ţările occidentale, Federaţia Rusă a cunoscut o reducere semnificativă a forţei de muncă anul trecut. Astfel, deşi multe persoane şi-au pierdut locurile de muncă, iar cei care au rămas au suferit reduceri salariale, cei mai mulţi ruşi s-au declarat mulţumiţi, în general, de condiţiile de muncă.


Într-un final, studiul subliniază că cifra de angajaţi este în creștere, iar până în 2018 se aşteaptă ca 49 de milioane de muncitori să părăsească locurile de muncă, pentru altele mai bune.