O confirmă și sondajele celor de la HBR care au făcut un studiu în cadrul unei companii de telesales. Jumătate dintre angajați au lucrat, timp de 9 luni, de acasă, în vreme ce restul, mai puțin „norocoși”, au lucrat de la birou.
Concluzia cercetării a fost una singură: cei care au stat acasă au dat, de exemplu, cu 13.5% mai multe telefoane.
2. Poți face mai multe pauze
Având în vedere că îți gestionezi timpul așa cum știi tu mai bine, poți face pauze pe care, la birou, nu le-ai face, din cauza unor factori care nu țin de organizarea ta.
Iar studiile confirmă faptul că pauzele îmbunătățesc productivitatea și creativitatea și chiar te ajută să păstrezi deadline-urile. Pentru că lipsa lor te conduce către epuizare, atunci când apare oboseala vei petrece mai mult timp încercând să rezolvi toate task-urile.
Specialiștii în medicina muncii spun că pauzele de circa 15 minute, luate după sesiuni de 90 de minute de lucru sunt benefice pentru organism și pentru productivitate.
3. Te poți trezi mai târziu
Fiecare dintre noi are propriul său bioritm. Cum unii lucrează mai bine noaptea, este evident că nu se pot trezi la prima oră „fresh”. Într-un job în care prezența la birou este obligatorie, oameni care sunt mai productivi în momente mai târzii ale zilei, trebuie să se adapteze. Dar nu vor funcționa niciodată la capacitate maximă, notează cariereonline.ro.
4. Nu mai pierzi timp (și bani) pe drum
Timpul petrecut spre și dinspe job se poate transforma în timp de lucru sau de odihnă. Știai că dacă petreci 45 de minute pe drum, în medie, pe zi – pierzi, la final de an, 16 zile? Cât din acest timp este irosit în trafic? Câți bani cheltui, în medie, pe drum, lunar?
5. Lucrul „remote” dă sens business-ului
Mulți angajatori se tem că, prin lucrul din afara biroului, business-ul se va descentraliza. Uită însă de statisticile care contrazic această credință: O mulțime de start-up-uri sunt organizate să funcționeze din afara biroului. Și produc milioane de Dolari!
Comenteaza
Autentificarea este necesara pentru a comenta