Unul dintre cei doi intermediari care aduc gazul rusesc în România, Conef Gaz, oferă angajaților săi salarii impresionante. În 2015, cei opt angajați ai companiei au primit un salariu mediu de 7.310 lei (1.640 de euro). Iar în 2016, salariul mediu net al angajaţilor Conef Gaz va depăşi pragul de 8.000 de lei.
De menționat că întreprinderea a terminat anul trecut cu o cifră de 330 de milioane de lei.
Echipa Conef Gaz este formată din absolvenți ai facultăţilor tehnice şi economice, cu vastă experienţă în domeniul furnizării gazelor naturale. Din echipă mai fac parte pionieri ai formării pieţei gazelor naturale din România, începând cu anul 1999, când s-au pus bazele înființării Autoritaţii de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale.
Compania Conef Gaz a fost înființată în noiembrie 2006 și e azi unul dintre furnizorii licențiați importanți pe piața gazelor naturale din România. Acţionar majoritar al firmei este Conef Energy, firmă în spatele căreia se află mogulul rus Vitali Matchitski, care controlează numeroase afaceri cu aluminiu, inclusiv Alro Slatina.
Comenteaza
Autentificarea este necesara pentru a comenta