Post vacant pentru persoanele din Târgu-Jiu care doresc să se angajeze în calitate de funcționar public.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici au scos la concurs funcția publică de conducere de şef birou – Biroul Resurse Umane, administrativ din cadrul Direcţiei Publice de Patrimoniu Târgu-Jiu.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
-studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe economice;
-studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
-vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani;
-să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
-să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată
.

Mai multe detalii aflați pe AICI.