Orașul Târgu Bujor din Județul Galați nu are arhitect-șef. Agenția Națională a Funcționarilor Publici anunță concurs pentru ocuparea funcției vacante.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţii de participare:
-studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul arhitectură, urbanism sau în domeniul inginerie civilă cu studii de masterat sau postuniversitare în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului şi cursuri de formare continuă de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi autorizării construcţiilor, în condiţiile art. 36 indice 1 lit. c) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;
-studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
-vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 2 ani.

Pentru concursul de recrutare (funcţii publice de conducere şi funcţii publice de execuţie), dosarul va cuprinde următoarele documente, conform prevederilor art. 49 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, modificată şi completată de H.G. nr. 1173/2008:

  • copia actului de identitate;
  • formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la H.G. nr. 611/2008, modificată;
  • copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  • copia carnetului de muncă sau, după caz, sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate- număr pagini;
  • cazierul judiciar (acesta poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere, cu obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire).
  • adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
  • declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate.
Detalii suplimentare se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi la nr. de telefon : 0374.112.726.