Interviul de angajare este foarte stresant pentru unii și foarte relaxant pentru alții. Însă, chiar dacă vă simțiți foarte relaxat la interviul de angajare, specialiștii nu recomandă să fiți foarte deschis și să povestiți detalii din viața personală, defecte sau starea sănătății. Vă prezentăm mai jos câteva lucruri pe care nu ar trebui neapărat să le cunoască angajatorul despre Dvs.

1. Starea civilă

Informațiile despre starea ta civilă nu au nicio importanță în procesul de angajare. Astfel, în mod normal, angajatorul nici nu ar trebui să vă întrebe acest aspect. Totuși, dacă vă întreabă, lucru foarte întâlnit în România, nu trebuie să ştie informaţii despre starea ta civilă. Nu este cazul să spui la interviu că ai divorţat şi ai doi copii sau că partenerul tău de viaţă are un job foarte solicitant şi trebuie să ai grijă şi de cei mici sau că, din contră, poţi munci oricât pentru că soţia este casnică.

2. Starea sănătăţii

Dacă ești o persoană care are des probleme de sănătate, angajatorul nu trebuie să cunoască acest lucru. Dacă începi să-i povesteşti recrutorului ce probleme de sănătate ai s-ar putea să îi stârneşti simpatia, dar să pierzi jobul. Imediat, angajatorul va raporta starea ta la eficiența ta și posbilitatea de a lucra fără abateri din cauza problemelor de sănătate.

3. Defecte

Nimeni nu este ideal și toți avem defecte. În cazul în care la interviul de angajare vei fi întrebat care îți sunt defectele, nu trebuie să spui că ești ideal. Ar trebui să găsești un defect acceptabil pe care să-l spui. Totuși, ai mare grijă. Nu e necesar să fii sută la sută sincer. Ţi-o fi spus toată lumea că eşti încăpăţânat, dar crezi că asta vrea să audă recrutorul tău. Crezi că vrea să ştie că te enervezi repede? Nu, chiar dacă spui că îţi trece la fel de repede. Bine, nici să spui că eşti perfecţionist…

4. Nu vorbi de rău foștii angajatori

Oricare ar fi motivul pentru care nu mai eşti la locul de muncă precedent (demisie, concediere, faliment, etc), nu expune problema prea pasional şi nici nu vorbi de rău fostul angajator (aici intră şi şeful, colegii). Mai mult, nu vorbi de rău firma în care ai lucrat. Angajatorii caută oameni cu principii solide, care să ştie să păstreze informaţii confidenţiale. Nu este cazul să spui că ai demisionat pentru că nu erai unul dintre preferaţii şefului şi aveai de suferit din cauza asta sau că firma nu oferea un climat de lucru satisfăcător.

4. Hobby-uri

Este destul de important ca la finalul CV-ului să treci pe un rând două-trei hobby-uri. Dacă recrutorul te va întreba ceva despre asta, încearcă să rezumi în câteva propoziţii. Poate vrea să vadă dacă eşti o persoană creativă, introvertită sau extrovertită, poate vrea să îţi vadă sclipirea din ochi atunci când vorbeşti despre o activitate care te pasionează.