Fondatorul companiei Pandora Media, Tim Westergren, a reușit un lucru uimitor. A convins circa 50 de angajați să lucreze fără salarii, într-un moment foarte dificil pentru compania sa.
Westergren a fost pe parcursul mai multor ani producător şi compozitor, iar în 1999, împreună cu doi parteneri, a creat Pandora Media, iniţial companie de hardware, ce facilita redarea muzicii în magazine. După doi ani de funcţionare, însă, Pandora a intrat în faliment.
Cu trei ani mai târziu, compania nu şi-a mai permis să-şi plătească angajaţii, dar el a convins 50 de angajaţi să muncească fără plată timp de doi ani. În acea perioadă, Pandora a acumulat o datorie de 2 milioane de dolari pentru neplata salariilor. În plus, Westergren avea datorii de 500.000 de dolari, încercând să plătească facturile şi ce salarii îşi permitea. Pentru a menţine angajaţii motivaţi acesta ţinea discursuri peste discursuri, încurajând oamenii, spunându-le că potenţialul este pieţei este uriaş.
Iar în 2004 compania a obţinut 9 milioane de dolari într-o rundă de finanţare. În aceeaşi zi, Westergren a venit în birou şi a ţinut o şedinţă şi a anunţat că va plăti cele 2 milioane pe care le datora angajaţiilor.
În prezent are o avere estimată la 22 miliarde de dolari, iar compania sa a raportat venituri de 336 milioane de dolari în Q4 2015 şi are o audienţă de peste 81 de milioane de ascultători.
Comenteaza
Autentificarea este necesara pentru a comenta