Franţa a fost cuprinsă astăzi de proteste. Sindicaliştii din Paris şi zeci de studenţi au ieşit pe străzile capitalei franceze pentru a protesta faţă de controversata reformă a dreptului la muncă. Printre scandări, studenţii au aprins torţe şi au aruncat petarde. Câţiva tineri au ajus la poliţie pentru huliganism.

Sindicaliştii cer retragerea unui proiect care a ridicat în picioare stânga franceză şi de care ar putea depinde viitorul preşedintelui Franţei, Francois Hollande. Din cauza grevei, transportul din Paris a fost perturbat, iar acesta este abia începutul unui test de rezistență a sindicatelor împotriva guvernului lui François Hollande.

Greva din transport ar putea dura câteva zile


Sursa foto: EFE / E. Laurent

Problemele au început încă de marți seara, odată cu începerea unei greve de tren în toată Franța. Miercuri, în primele ore ale diminetii greva trenurilor și a transportului public a cauzat mai mult de 300 de kilometri de blocaje de trafic, la periferia Parisului. Totodată, au fost afectate mai multecurse Eurostar care fac legatura intre Paris, Londra, Bruxelles.

„Este incredibil cât de greu este pentru tineri să-şi găsească un loc de muncă. Trecem printr-o serie de stagii şi locuri de muncă prost plătite. Acum ni se mai spune că angajaţii vor putea mai uşor să ne concedieze. De aceea ne este frică pentru condiţiile noastre de muncă”, explică angajaţii din domeniu.

Autorităţile au anunţat că la Paris și orașele de provincie majore, serviciile publice de metrou și autobuze sunt teoretic asigurate, dar în capitală domneşte o oarecare confuzie și serviciile de transport sunt imprevizibile și aleatorii.

„Servicii minime sunt asigurate, dar Căile Ferate franceze naționale au probleme. Avem probleme în a ști și a anunța care trenuri circulă, cât de des şi care este frecvenţa lor de-a lungul unei „zile negre”, a declarat un reprezentant al Căilor Ferate franceze.

De altfel, joi de dimineaţă la fel urmează să aibă loc o grevă, la care se aşteaptă să participe studenţi şi vârstnici. Sâmbătă, însă, de aşteptat să aibă loc cea mai mare grevă. De asemenea, ar putea avea loc demonstraţii la nivel național, având același scop: denunțarea proiectului propus și retragerea reformei legislației muncii.

Sindicaliştii aşteaptă „un aviz”

În ceeace îi preveşte pe sindicaliştii din transport, rezolvarea pare a fi una simplă. Aceştia aşteaptă doar un aviz, o notificare, prin care să li se confirme că proiectul a fost retras.

Preşedintele francez, Francois Hollande, i-a cerut premierului francez să demareze o reformă a „Codului Muncii”, echivalentul francez al Codului Muncii și Asigurărilor Sociale. Valls a pasat responsabilitatea ministrului Muncii, Myriam Khomri, care a elaborat un proiect ce ar trebui să fie discutat de Adunarea Națională.

Ce prevede proiectul care îi nemulţumeşte pe angajaţi

Proiectul a fost realizat, apoi a urmat o petiție publică semnată de mai mult de un milion de persoane, care au cerut să fie retras. Francois Hollande a decis să amâne discuția proiectului pentru două săptămâni, care așteptat să fie discutat în Adunarea Naţională până sfârșitul acestei luni, în cazul în care criza nu se agravează.

Angajaţii din transport critică unele schimbări, cum ar fi reducerea bonusurilor la orele suplimentare de muncă, de la 25 la 10 la sută. Totodată, proiectul de lege oferă mai multă flexibilitate întreprinderilor în angajarea şi concedierea muncitorilor, asigurând în acelaşi timp securitatea salariaţilor.