Anul 2016 se arată a fi pozitiv din punct de vedere al pieției locurilor de muncă. Potrivit celei mai mari companii de Resurse Umane în plan mondial ”Adecco”, anul a început deja cu dreptul în ceea ce privește încadrarea în câmpul muncii.
sursa foto: www.adecco.com
În prinvința acestui scenariu optimist, compania de Resurse Umane in plan mondial ”Adecco”, a stabilit un profil al viitorilor săi angajați.
În primul rând, compania vrea ca viitorii săi angajați să gândească și să acționeze strategic, să aibă capacitate analitică, să fie orientați spre obținerea rezultatelor, dar și să fie deschiși către schimbări. De asemenea, compania caută angajați care să cunoască cel puțin o limbă străină și ar prefera ca persoanele să aibă experiență internațională în joburile căutate.
În ceea ce privește domeniile în care vor fi cele mai căutate joburi, previziunile arată în felul următor:
Domeniul IT
În domeniul IT, cei mai căutați vor fi în acest an specialiștii în ”Big Data” sau analiștii de date. Acest lucru se explică prin faptul că în prezent este foarte important că marile companii să poată preveni sau să poată aplica măsuri de corecție, pentru ca afacerile să prospere. Astfel, aceste persoane sunt cele care anticipează anumite procese. Evident, persoanele care vor pretinde la joburile de analiști de date trebuie să fie licențiate în Matematică sau IT. Însă, și retribuția lor financiară va fi pe măsură – vor obține venituri între 50.000 și 60.000 de euro anual.
La fel, vor fi la mare căutare experții în tehnologii informaționale și în dezvoltarea securității în IT. Printre responsabilitățile care vor reveni acestor persoane, specializate în securitate cibernetică, se numără schițarea sistemelor și înaintarea soluțiilor corporative, realaționate cu arhitectura, securitate și analizarea politicilor de securitate. Doritorii trebuie să fie licențiați în Inginerie Informatică, Sisteme Informaționale sau Telecomunicații. Salariile acestor specialiști vor varia între 60.000 și 90.000 de euro anual.
Vânzări și marketing
Specialiștii în ”business developer” în sfera digitală sunt cei mai căutați în acest sector. Însă, sunt căutați specialiști ceva mai diferiți față de cerințele de până acum. Piața joburilor arată că sunt la mare căutare specialiștii cu o mare capacitate de a se adapta diferitor situații și schimbări, dar și persoanele cu capacitatea inventivă. Profilul candidaților trebuie să fie în felul următor: Să fie licențiat în Marketing, Publicitate, Relații Publice și/sau Administrarea Afacerilor. De asemenea, ar fi de dorit ca viitorii angajați să aibă un master în Marketing Digital. Remunerarea pentru aceste joburi va fi între 35.000 și 50.000 de euro anual.
Totuși, cei mai căutați specialiști în acest sector sunt ”growth hacker” sau specialiștii în poziționarea web. Responsabilitatea lor în cadrul companiei este centrată spre majorarea valorii monetare a mărcii pe care o reprezintă, în baza unor analize și a creativității. Binențeles, acești angajați trebuie să fie licențiați în Inginerie Informatică, Publicitate sau Marketing și Certificări Google. Câștigul lor salarial va varia între 45.000 și 70.000 de euro anual.
Industrie
În acest sector cei mai căutați sunt inginerii responsabili de asigurarea calității și prețurilor – specialiști cu o înaltă pregătire în domeniu. Candidații trebuie să fie capabili să aplice corect planurile de calitate ale companiei, așa cum au fost stabilite. De asemenea, în atribuțiile lor intră îndeplinirea controlului calității, în conformitate cu prețul de producere, stabilit pentru atingerea obiectivelor companiei. Salariile acestor specialiști sunt încadrate între 65.000 și 90.000 de euro anual.
Totuși, în sectorul industrial, cei mai plătiți vor fi responsabilii de proiect, care trebuie să fie licențiați în Ingineria Industrială. Aceaste persoane au responsabilitatea de a asigura eficiența în cadrul companiilor energetice, în timp ce conduc o echipă multilateral dezvoltată. De asemenea, au menirea de a verifica și coordona activitatea inginerească și a construcțiilor. Aceste joburi sunt plătite cu 75.000 – 100.000 euro anual.
Telecomunicații
”Video inginerii” sunt cei mai căutați specialiști din acest sector. Importanța acestui job se datorează evoluției continue a companiilor care și-au concentrat afacerile în sfera digitală, a tehnologiei mobile și a video-ului. Specialiștii trebuie să fie licențiați în Ingineria Telecomunicațiilor, iar salariile ajung să fie între 35.000 și 45.000 anual.
La fel de căutați în acest sector sunt specialiștii în ”Radio Solution Manager”, care trebuie să asigure strategia de creștere și expansiune a companiilor care oferă soluții în domeniul I+D. Respectiv, specialiștii trebuie să aibă o licență în Ingineria Telecomunicațiilor, iar salariile ajung până la 75.000 de euro anual, în funcție de experiență.
Sectorul logistic
Cei mai căutați sunt inginerii în logistică, persoane responsabile de optimizarea traficul de mărfuri al companiei, a rutelor și a fluxului logistic. Candidații vor avea grijă de fluxul de intrare și ieșire a mărfurilor din companie, astfel încât să ajungă la timpul stabilit, reușind astfel maximă eficiență și servicii de calitate. Specialiștii trebuie să aibă studii superioare, iar salariile variază între 35.000 și 40.000 de euro anual.
Totuși, cel mai bine plătit în acest sector este ”key account manager logistic”, un specialist responsabil de forțarea intrării vânzărilor în marile corporații logistice. Candidații trebuie să aibă capacitatea de a aduce și strage experiență în serviciile logistice cu caracter internațional, indiferent de modul de transportare. Trebuie să atragă clienți și să colaboreze cu specialiștii din marketing, pentru a obține o strategie de dezvoltare a companiei. Salariile pentru acest job ajung între 50.000 și 70.000 de euro anual.
Financiar
Cei mai căutați sunt responsabilii de controlul financiar. Sunt persoane strategice, care au responsabilitatea de a iniția controale interne în cadrul companiei, atât economice, cât și finanaciare. De asemenea, aceste persoane elaborează devizul de cheltuieli și analizează devierile și totodată realizează previziunile financiare și economice de viitor. Viitorii angajați trebuie să fie licențiați în Administrarea Afacerilor și Întreprinderilor, ori în Economie. Salariile pentru acest job sunt de 45.000 de euro anual.
În domeniul financiar, de asemenea vor fi la mare căutare, în acest an, responsabilii de audit, care trebuie să aibă în primul rând o vastă experiență internă dar și externă în acest domeniu. Fiind o figură strategică în orice companie, auditorul trebuie să fie licențiat în Administrarea Afacerilor, Economie și/sau Științe Economice. Salariul pentru acest job va ajunge între 65.000 și 75.000 de euro anual.
Comerț
În acest domeniu, cei mai căutați vor fi managerii – persoane responsabile de creșterea vânzărilor, prin prisma muncii în echipă și obținerea unei bune strategii a celor mai atractive puncte de vânzare. Persoanele interesate trebuie să aibă o licență în Marketing și/sau Publicitate, ori în Administrarea Afacerilor. Salariile acestor specialiști vor fi între 35.000 și 50.000 de euro anual.
Și persoanele responsabile de creșterea veniturilor vor fi căutate în acest an. Aceste persoane sunt responsabile de identificarea noilor oportunități de afaceri și de înființarea noilor strategii pentru creșterea vânzărilor, atât la nivel națonal, cât și internațional. Aceste persoane trebuie să fie licențiate în Administrarea Afacerilor și sunt răsplătite cu 60.000 – 70.000 de euro anual.
Resurse umane
În acest domeniu, cele mai căutate vor fi persoanele respnsabile de ”HR Business Partner”. Sunt persoane responsabile de coordonarea celor necesare desfășurării afacerii. De asemenea, sunt responsabile de implementarea celor mai bune practici în selectarea, formarea și angajarea personalului. Trebuie să aibă o licență în Psihologie, Drept și/sau Relații Umane. Salariile lor ajung între 40.000 și 50.000 de euro anual.
Evident, directorii de resurse umane sunt mai bine plătiți. Ei sunt responsabili de schițarea, stabilirea priorităților și politicilor, pentru ca o echipă să fie bine formată, dedicată muncii și la nivelul cerințelor companiei. Retribuția lor va fi de 70.000 – 90.000 de euro anual.
Medicină
În general, companiile sunt în căutarea unor medici generaliști sau a managerilor de cazuri medicale. Este vorba de profesioniști în consulații interne, dar și externe, pentru companiile de asigurări internaționale. Aceste persoane se ocupă mai mult de managerierea cazurilor medicale, de prevenirea unor eventuale accidente, decât de desfășurarea unor activități medicale propriu-zis. Adică, trebuie să gândească strategii și să prevină eventuale accidente pe care le-ar putea avea persoanele în timpul călătoriilor în străinătate. Candidații trebuie să fie licențiați în Medicină, iar pentru aceste munci vor fi plătiți cu salarii între 45.000 și 50.000 de euro anual.
Cei mai căutați sunt totuși medicii specialiști în traumatologie și ortopedie. Aceștia trebuie să aibă o specializare conform solicitării și sunt plătiți cu până la 65.000 de euro anual.
Domeniul Științific
În acest sector, cei mai căutați sunt analiștii și experții în ”upstream” și ”downstream”. Principalele lor obligații rezultă în cercetarea și crearea unor medicamente similare celor existente, dar având la bază componente bio. Trebuie să aibă o licență în Științe Medicale și un master în acest domeniu sau în Industria Farmaceutică. Salariile lor ajung să fie între 35.000 și 40.000 de euro anual.
Totuși, cel mai cotizat în acest sector este directorul de I+D, care trebuie să aibă un înalt grad de cunoștințe științifice și tehnice, iar pe de altă parte trebuie să aibă și viziuni manageriale și să poată gestiona întregul departament de cercetare. Pe lângă licențierea în domeniu, candidații trebuie să aibă o vastă experiență în industria farmaceutică. Salariile pentru acest job sunt de 70.000 de euro anual.