Salariații români detașați în alte state membre UE vor beneficia de o respectare mai bună a drepturilor. Asta după ce Guvernul a aprobat un proiect care prevede măsuri menite să aplice un control riguros al drepturilor acestora, precum și mecanisme de colaborare între instituțiile naționale și cele similare din statele europene, care controlează modul de aplicare al acestor măsuri.
Cele mai importante aspecte ale proiectului de act normativ:
– Consolidează cooperarea administrativă între autoritățile competente ale statelor membre responsabile de problematica detașării transnaționale.
-Stabilesc o listă orientativă de elemente faptice care sprijină inspectorii de muncă în cadrul activității de verificare și control, în scopul identificării situaţiilor care reprezintă o detaşare transnaţională şi pentru a preveni abuzurile şi eludările regulilor specifice detașării.
-Stabilesc cerinţe administrative şi măsuri de control justificate și proporționale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii în cazul detașării transnaționale pe teritoriul României, pentru a permite inspectorilor de muncă să monitorizeze în mod eficient respectarea prevederilor legale în domeniul detașării transnaționale.
-Stabilesc categoriile de informații pe care Inspecția Muncii, în calitate de autoritate competentă cu atribuții de birou de legătură, le pune la dispoziția prestatorilor de servicii care detașează salariați pe teritoriul României, precum și la dispoziția salariaților detașați, cu privire la drepturile și obligațiile pe care aceștia le au în conformitate cu legislația națională.
-Reglementează, în cadrul cooperării administrative, rolul autorităților naționale. Astfel, Inspecția Muncii este autoritatea națională competentă care controlează respectarea de către prestatorii de servicii care detașează salariați pe teritoriul României, a clauzelor și a condițiilor de încadrare în muncă aplicabile acestora potrivit legislației naționale. În cadrul controalelor menționate, Inspecția Muncii, prin cooperare administrativă, solicită, atunci când este necesar, sprijinul autorităților competente din statul membru de stabilire a prestatorului de servicii.
-Îmbunătățesc respectarea drepturilor, inclusiv gestionarea plângerilor. În situaţia în care salariaţii detaşaţi pe teritoriul României în condiţiile prezentei legi consideră că le-au fost încălcate drepturile cu privire la condiţiile de muncă sau ca au suferit pierderi sau daune ca urmare a nerespectării prevederilor prezentei legi, se pot adresa Inspecției Muncii și/sau instanţelor judecătoreşti competente din România sau instanţelor judecătoreşti dintr-un alt stat, potrivit convenţiilor internaţionale existente în materie de competenţă judiciară și pot depune plângere împotriva angajatorilor lor în mod direct.
-Facilitează aplicarea transfrontalieră a amenzilor administrative și penalităților impuse pentru nerespectarea prevederilor legale privind detașarea salariaților, prin introducerea unui sistem de asistență reciprocă și de recunoaștere.
Comenteaza
Autentificarea este necesara pentru a comenta