Ministerul Educației are în plan să introducă măsuri pentru funcționarea învățământului profesional dual, o combinație de școală și practică la locul de muncă.

Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Adrian Curaj, care a precizat că va fi elaborat un document cu propuneri concrete şi un plan de acţiune astfel încât învăţământul profesional dual să devină „un sistem funcţional real”. Mai mult, primele schimbări ar putea fi puse în aplicare din noul an școlar.

Curaj a menționat că, până acum, nu exista deschidere spre profesiile de tehnician sau tehnician specialist, menționând că este inadmisibil ca elevii care nu au dat BAC-ul să se oprească la primul nivel de calificare: muncitor calificat.