De astăzi, restricțiile privind permisele de muncă pentru cetățenii români în Elveția vor fi ridicate. Astfel, va fi eliminat sistemul de cote privind numărul rezidenților și a permiselor de muncă eliberate pe termen scurt.
Autoritățile elvețiene informează, însă, că în virtutea acordului cu UE privind libera circulație a persoanelor, Elveția poate fixa în continuare cote pentru muncitorii străini din Bulgaria și România, până la 31 mai 2019, însă numai dacă imigranții din aceste două țări depășesc un anumit prag. Clauza de salvgardare prevede că pot fi reintroduse măsuri de restrângere a liberei circulații, dacă imigrația din România și Bulgaria este mai mare cu 10 la sută decât media din precedenții trei ani.
Amintim că Elveţia a reintrodus contingente pentru lucrătorii europeni. Acestea au permis sosirea a 53.700 de persoane din UE, dintr-un total de 1,3 milioane de europeni care trăiesc în Elveţia.
Elveția a prelungit în două rânduri, în 2011 și în 2014, restricțiile pentru muncitorii români și bulgari. Aceste restricții au la bază un sistem de prioritate a muncitorilor, controlul prealabil al condițiilor de remunerație și munca și un sistem de contingente.
Comenteaza
Autentificarea este necesara pentru a comenta