Primăria Sectorului 1 din București este în căutare de personal. Instituția anunță concurs pentru funcțiile vacante de:

secretar al Sectorului 1, municipiul Bucureşti.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile de participare sunt:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor juridice sau administrative;
– studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 3 ani.

Detalii la numărul de telefon: 0374.112.726.

director executiv – Direcţia management resurse umane din cadrul aparatului de specialitate al primarului Sectorului 1, Bucureşti

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile de participare sunt:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de ştiinţe juridice – specializarea drept;
– studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
– să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 3 ani;
– să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile legii;
– cunoştinţe operare PC (Word, Excel, Internet)- nivel avansat;
– cunoaşterea limbii engleze – nivel avansat;
– cursuri de perfecţionare în Manager Resurse Umane dovedite cu certificat de absolvire.

Detalii la numărul de telefon: 0374.112.726.