Retailerul german Lidl, prezent pe piaţa locală cu aproape 200 de magazine, cu circa 15.000 de produse pe rafturi, are peste 4.200 de salariaţi în România, iar majoritatea lucrează pe posturi de vânzător sau lucrător comercial.

Potrivit unor date, Lidl plăteşte printre cele mai mari salarii din retailul alimentar autohton. Salariul minim brut al unui vânzător din magazinele Lidl România este de 1.697 de lei (1.234 de lei net), iar cel pentru treapta superioară la care un vânzător poate ajunge este de 2.797 de lei brut (1.969 de lei net), cu  tichete de masă incluse.

De asemenea, la salariu se adaugă asigurare medicală şi alte avantaje în bani, produse sau bonuri valorice, precum şi traininguri. Totodată, timpul lucrat peste program este plătit suplimentar.

De menționat că Lidl face parte din grupul german Kaufland, care are cele mai eficiente hipermarketuri în România. Compania deține o cotă de aproximativ 20% din comerţul modern din România, a raportat un profit net de 146 milioane euro (649 milioane lei), mai mare cu 58% faţă de anul anterior.