Peste șase milioane de persoane din Uniunea Europeană erau angajate în domeniul culturii în anul 2014, sau 2,9% din numărul total al persoanelor angajate. În același timp, în România doar 1,1% din numărul total de salariați muncesc în acest domeniu. Acest fapt clasează România la coada unui clasament realizat de Eurostat, privind numărul total al persoanelor angajate ocupate în domeniul culturii.

În fruntea clasamentului se află Luxemburg – cu 5,2% din numărul total al persoanelor angajate, Suedia – 4,1%, Finlanda și Olanda ambele cu 3,9% și Danemarca – 3,8%.

La polul opus, cel mai mic grad de ocupare în domeniul culturii se înregistra în România (1,1% din numărul total al persoanelor angajate), Slovacia (2%), Bulgaria (2,1%), Portugalia (2,2%), Grecia (2,3%) și Cipru (2,4%).

Potrivit sondajului, în majoritatea statelor membre, ponderea femeilor angajate în domeniul culturii era mai mare decât ponderea femeilor angajate la nivel total, în special în țările baltice, Bulgaria, Polonia, Croația și România (52% față de 47% la nivelul UE).