Persoanele născute între anii 1980-2000, sau Millennials, sunt mai puțin atașați de job-ul pe care îl iau, iar majoritatea dintre ei sunt motivați de a accepta un anumit loc de muncă doar din cauza programului și salariu. Asta o arată un studiu realizat de compania iSense Solutions pentru grupul Lowe, în cadrul platformei Bold by Lowe Group.

Studiul arată că fidelitatea tinerilor față de locul de muncă este mai mică, aceștia aflându-se deja la al doilea (18-25 ani) sau la al treilea job (26-34 ani). Mai mult, doar 40% (18-25 ani), respectiv 49% (26-34 ani) lucrează în domeniul în care s-au pregătit.

Potrivit datelor, mai bine de jumătate dintre reprezentanții generației Millennials, născuți în 1980-2000, susțin că sunt mulțumiți cu locul lor de muncă, însă doar 20% l-ar recomanda altor persoane.

Principalii factori care îi determină să accepte un job sunt programul (48% dintre ambele categorii de vârstă) și salariul (pentru 39% din 18-25 ani, respectiv 42% din 26-34 ani). Iar tinerii cu vârsta de 18-25 de ani lucrează, în medie, 8,3 ore pe zi și câștigă un salariu lunar mediu de 1.388 de lei, însă își doresc să câștige cu aproximativ 1.408 lei mai mult, în timp ce tinerii din categoria 26-34 de ani lucrează, în medie 8,7 ore pe zi, câștigă aproximativ 1.974 lei pe lună și își doresc cu 1.342 lei mai mult.

Totodată, tinerii vor sa se îndepărteze de domeniul în care lucrează cei mai mulți dintre ei, cum ar fi  alimentație, comerț, restaurant, vânzări și turism, fiind mai interesați de domeniile IT, telecomunicații, management, marketing și comunicare.